miercuri, 17 decembrie 2008

In curand pe marile ecrane: Ovidiu Draghia, Superstar

Hai hai. Asta mi-ar trebui sa ajung si pe vreun generic. Totusi, ceva ceva se poate intampla prin ianuarie cand o echipa a unei televiziuni din afara vine la Bucuresti sa faca un documentar despre anul 1989 si impactul sau in Romania.

Cineva din acest proiect, implicat intr-un research in Romania, a dat peste vechiul meu articol publicat mai an pe Ziare.com, Comunismul si 23 august prin ochii unui copil. I-a placut, l-a intrigat povestea cu pistolul introdus in sala in care avea loc Congresul al XIV-lea si a vrut sa ma ia la intrebari.

Ceea ce se petrecu marti seara cand am stat la taclale vreo doua ore pe tema anului 1989, am revazut imagini de la congres, filmate de o echipa de reporteri din strainatate si am reascultat frumoasele cantece pe care le interpretam cu o voce afona de pionier, din fundul salii de congrese.

Sunt curios daca in ianuarie anul viitor voi fi fericitul castigator al unei discutii comuniste noi, de data asta cu obiectivul in ochi. As fi si eu la TV, dupa 22 de ani - nu credeam ca dupa ce am dat flori la rusi, la metroul de la Universitate, o sa mai am sansa de a aparea pe sticla.

duminică, 14 decembrie 2008

Doua ore, atat m-a tinut un trip movie

Lume multa, parca te sufoca in sala aia mica si veche. Tineri, multi tineri. Cu plete, cu piercing, cu barba, moace bizare, fetze un pic imbujorate de frig - fumasera afara. Multa foiala, in ultima clipa unii au zis ca e mai comod sa stea deasupra, sa-i calareasca vizual pe aia mici de jos.

Injuraturi, pula la tot pasul. Chicotele unor studente netrecute prin... viata cand la mai putin de trei metri de ele alte doua fete au inceput sa se sarute si sa se pipaie. Alte chicote, mai groase, fix in fatza mea, cand doi baieti, fix in fatza lor au inceput sa se linga, fix pe gat, pe gura, pe abdomen.

Apoi, ne-am calmat cu un joint. Ma rog, cine vroia altceva n-avea decat sa intinda mana si sa ia o pastila. Masa era chiar in fatza noastra. Apoi muzica... O muzica grea a la Prodigy care iti lovea timpanul. Si iar fum. Si iar sex. Si iar voma. Si iar fu... ba nu, seringa de data asta. Un pic mai intepator cum s-ar zice.

Nebunia a durat si a durut doua ore si un pic. Era o stare grea, cei din jur vroiau sa se termine pentru ca simteau ca nu mai indura. Fusese prea mult. Si sa vezi si doi calugari ca fac sex anal... Sa vezi asta langa tine!! Prea mult. Sau nu, caci iar s-a lasat fumul, iar muzica, iar sexul...

Si cand s-a aprins lumina ne uitam unii la altii ca in reclama aia la Nescafe. Aia cand se trezesc niste tineri dimineata dupa un party greu si se uita jenati unii la altii pentru ca noaptea fusese orgie. Doar ca la noi se uitau si personajele, pardon actorii care au fost cu noi in sala.



Actori care ne-au povestit cum au facut filmul Trip intr-un an, filmand cu o singura camera de mana, cu un microfon lipit cu scoci de o coada de matura, fara buget, montand ei singuri, fiind ajutati gratis de un sunetist. A, si tot ei au facut site-ul de care deja v-am zis joi parca.

Filmul e misto, mai trebuie editat si scurtat, lucru recunoscut si de actori. Mergeti sa-l vedeti daca-l mai prindeti pe undeva, se aude ca in ianuarie merge cu echipa sa la Iasi si la Cluj. La Constanta, locul unde s-a filmat, a fost deja proiectat cu mare succes la public.

Muzeul Zambaccian 2.0

Am fost duminica acasa la conu' Zambaccian. Stiam ca renovase si ca rearanjase tablourile, prin urmare eram mult decat curios sa fac o vizita. M-am gandit ca voi fi singurul musafir pentru ca lumea are bunul obicei sa traga oblonul si sa mai puna niste lemne in soba cand e rece si urat afara.

Eu mi-am zis ca rece si urat = vreme ideala de iesit la plimbare fara balamucul urban cotidian. Ei bine, conu' Zambaccian avea oaspeti, dar de spirit si care admirau cu evlavie operele expuse.


















Am intrat mai intai in birou, camera Theodor Pallady. Imi place mult Pallady si reamintesc ca pentru o imagine complexa e nevoie de un tur la Muzeul de Arta al Romaniei, tot pentru tablouri, la Casa Melik, pentru desene, si chiar acasa la George Calinescu, la doi pasi de Zambaccian, pentru alte cateva tablouri.

In hol, il aflam pe Nicolae Grigorescu, expus in-extenso pana nu demult la Muzeul de Arta. O parte din tablouri, intre care excelentul Fata culcata in iarba, au revenit la Zambaccian, altele sunt la muzeul din Campina. Trec rapid peste alti pictori din hol, pentru a intra intr-una din camerele favorite: cea a copiilor. Aici sunt tablourile lui Luchian - Nina in verde imi place cel mai mult, dar si Capul de copil al lui Brancusi.
























In ultima camera de la parter se afla alte tablouri semnate Luchian, un autoportret si cateva picturi ale unor confrati care au dori sa-l imortalizeze. Urcam treptele cu arlechinii lui Grigorescu si cei ai lui Iser, iar la etaj, intr-un colt stingher, se afla camera franceza: unicul Cezanne din Romania (portretul unei fetite), niste Matisse, Delacroix, dar si Picasso, cam nepotrivit in acea incapere.

Mai putem vedea tablouri semnate Camille Ressu si Gheorghe Petrascu, alaturi de Theodor Amann, la parter - ma intreb de ce nu se deschide Muzeul Amann a carui renovare a fost incheiata inca din primavara. Se afla pe strada C. A. Rosetii, fosta Ulita a Clementei, si este una dintre casele cele mai vechi in Bucuresti.

Targul Taranului la Bursa de Marfuri si magazinul Belaggio Casa din Uranus

Duminica dis de dimineata am purces intr-un loc drag, in Uranus, atat cat mai este. Am vizitat cladirea care a adapostit Bursa de Marfuri (si Vama Intreposite, cum inca sta scris pe frontispiciu), loc unde s-a mutat Targul Taranului Roman, cu bucate si bauturi traditionale.



Cladirea Bursei de Marfuri a fost renovata a la francaise, adica s-a pastrat intacta fatada, jucata din caramida rosie, materie prima pentru constructiile industriale, par excellence. Si nu doar, daca ne gandim la stilul Tudor - vezi Muzeul de Arta Medievala Minovici, din Bucuresti.

Prin urmare, spatiul din interior nu transmite decat raceala betonului, insa e bine si asa. Din curtea aflata in spatele Vamii Intreposite se poate vedea o cladirea inrudita ca stil , mai mult ca sigur parte dintr-un vast ansamblu in care se afla si turnul de apa E-Uranus.

Am lasat piata de bucate, apetisanta, dar cam scumpa - stim bine ca tot ce este eco se plateste cu multi gologani, si am traversat in cladirea de vizavi, lipita de piata de flori. Renovat in niste culori cam stridente, inca de ani buni, spatiul a primit recent o intrebuintare: gazduieste magazinul Belaggio Casa, plin de decoratiuni de bun gust, unele piperate ca pret.



Spatiul este o bucurie pentru ochi prin culoare, bun gust si amenajare ca la carte. Am ramas mut de placere in partea din spate, aflata intr-un pavilion de sticla, incins cu grinzi metalice care duc mintea spre dantelaria art-nouveau. Iar prin mixul fier-sticla se zareste silueta fantomatica a defunctei fabrici de bere Bragadiru.


Daca va grabiti, adica pana spre primvara, mai aveti sansa sa prindeti strada din fata pietei de flori neasfaltata. De ce va recomand asta? Pentru ca piatra cubica isi are uneori rostul ei in spatiul urban. Aici nu doar ca exista o logica estetica intre piatra de caldaram si caramida rosie a Bursei de Marfuri. Mai e ceva.

Bucurestiofil asumat, imi place mult bucata de istorie urbana incastrata solid intre pietrele cubice, in dreptul pietei de flori: este vorba de intersectia unor vechi sine de tren cu cele de tramvai. Tramvai care traversa Uranusul si ale carui sine se mai puteau vedea in urma cu cativa ani oprindu-se fix intr-un bloc de langa Palatul Parlamentului; tren care se desprindea inaintea Garii Filaret, prima gara a Bucurestiului, si isi umplea maruntaiele insetate cu bere de la Fabrica Bragadiru...