Am reluat explorările urbane duminicale prin Bucureşti. Mi se pare extraordinar ca la 32 de ani, dintre care vreo 10 pasional legaţi de acest oraş, pot face încă descoperiri ale unor colţuri de demult, am încă de văzut spaţii altfel, într-un Bucureşti atât de hulit de ignoranţi, pentru a nu îi numi proşti de-a dreptul, pe aceia care cârâie: "nu ai ce face în Bucureşti, e murdar, plin de ruine, ce e de văzut?". Scuze pentru acest moment.
Ei bine, duminica aceasta mi-am strâns câţiva prieteni şi am mers să descoperim împreună două spaţii foarte vechi: Mănăstirea fortificată Mărcuţa şi Biserica Fundenii Doamnei Colentina. Prima escală a fost la mănăstire. Strada Biserica Mărcuţa (de ce nu "mănăstirea"?) porneşte sinuos din Şoseaua Pantelimon şi opreşte brusc în faţa unei biserici noi. Lângă ea, un gard metalic zdrenţuit îşi rânjeşte colţii de sus ai plasei metalice spre trecătoriii curioşi să vadă ce e dincolo de el. Nimic interesant de altfel, doar un maidan cu materiale de construcţii aruncate anapoda.
În spatele noii Biserici Mărcuţa stă pitită Istoria. Una bătrână, de vreme ce biserica veche are elemente ce datează din secolul al XVI-lea, fiind întrecută ca vârstă doar de Biserica Sfântul Anton de lângă Curtea Veche din Bucureşti - această biserică reprezintă cea mai veche construcţie funcţională din Capitală, cu elemente ce datează de pe la jumătatea anilor 1500.
Însă Biserica Mărcuţa, cea bătrână, nu se lasă descoperită cu una cu două. Întâi trecem de un prim zid de apărare pe la baza unui turn venerabil, al cărui etaj e prăbuşit. Ni se arată un turn scobit ca un dinte ros de carii, apoi păşim într-o curte cu chilii scunde lipite de acest prim zid.