Am scris un articol pentru revista Observator cultural despre comentariile de pe net legate de turul al 2-lea al campaniei prezidentiale.
"Alegerile prezidenţiale din acest an au avut un suport puternic în Internet, din păcate un mediu încă sălbatic. Luni dimineaţa, după cele 11 ore de preşedinţie a lui Mircea Geoană, s-au auzit voci care spuneau că Twitter şi Facebook au decis alegerile prin mesajele propagate duminică, după închiderea urnelor în România, dar nu şi pe coasta de Vest a Statelor Unite.
Pe parcursul săptămînilor de campanie, forumurile de discuţii, spaţiile de comentarii ale articolelor, ba chiar Facebook-ul, s-au umplut de postaci a căror unică misiune era manipularea, publicarea de opinii aşa-zis personale, dar vădit partizane prin stil, insistenţa postărilor şi a reluării în exces a unor mesaje etc.
Taberele celor doi candidaţi au purtat lupte la baionetă, deseori prin postacii evocaţi, ceea ce a determinat faptul ca un număr ridicat de indecişi să pună mîna pe ştampilă, convinşi că nu este indicat să asiste pasiv la acest scrutin. Am strîns în acest articol reacţii de pe bloguri, postări şi comentarii la acestea, precum şi reacţii adunate de pe Facebook, în perioada ultimului tur şi a zilelor de după."
Articol integral: A cîştigat Băsescu datorită Internetului?
joi, 10 decembrie 2009
Base a castigat datorita online-ului?
Etichete:
New Media
luni, 7 decembrie 2009
Mircea, fa-te ca invingi!
M-am distrat copios cand l-am vazut pe Geoana cum se bucura stupid, bazat doar pe niste sondaje care il departajau minimal de Base. Pe de alta parte, nici reactia victorioasa a lui Base nu a fost ok, din aceleasi motive.
Probabil ca nu se va inregistra o rasturnare de situatie - din nou. Oricum cumparare de voturi cu bani, sacose, telefoane mobile etc. s-a operat in ambele tabere, asta pentru fanii inraiti ai vreunui candidat.
In fine, Mircea inca se bucura de victorie, avea si textul pregatit pt blog - si inca e postat!
"Am invins!
Îi mulţumesc contracandidatului meu pe care îl asigur de respectul pe care îl merită un fost preşedinte al României. Este un semn de normalitate. La fel cum tot un semn de normalitate este ca transferul de putere să se producă în mod democratic, fără incidente şi fără evenimente care să arunce o umbră asupra imaginii României.
Împreună am învins. Victoria de astăzi este a unui întreg popor. Le mulţumesc tuturor românilor. Mulţumesc colegilor mei din PSD şi din PNL, domnilor Crin Antonescu şi Klaus Iohannis. Mulţumesc familiei mele, soţiei şi copiilor, părinţilor noştri. Sunt convins că tatăl meu mă priveşte acum de sus şi că se bucură împreună cu noi." [continuare]

Politica
Abonați-vă la:
Postări (Atom)