S-a redeschis E-Uranus, denumit Uranus 144 (între Casa Poporului şi Piaţa de flori George Coşbuc), după ani de absență în care am privit turnul de apă și grădina, din fața porții ferecate. Party-ul de inaugurare a avut loc vinerea trecută, deși nu cred ca s-a mai ținut ceva din cauza vremii de tip musonic.
La Uranus 144, pe lângă proiecţiile de film din aer liber, vom avea parte de o serie de evenimente speciale, precum concerte, piese de teatru, spectacole de stand-up comedy şi, nu în ultimul rând, târguri urbane (haine vintage, accesorii, cărţi, gastronomie).
Startul serilor de film marca TIFF va fi dat duminică, 4 iulie, de la ora 22:00, cu pelicula Concertul, în regia lui Radu Mihăileanu.
Programul de proiecţii va continua în fiecare seară, de la ora 22:00, până la sfârşitul lunii august.
Preţul unui bilet la proiecţiile de film de la Uranus 144 este de 10 lei.
Program filme Uranus 144, între 4-15 iulie
Duminică, 4 iulie: Concertul (R. Radu Mihăileanu)
Luni, 5 iulie: Soul Kitchen (R. Fatih Akin)
Marţi, 6 iulie: Eu când vreau să fluier, fluier (R. Florin Şerban)
Miercuri, 7 iulie: Concertul (R. Radu Mihăileanu)
Joi, 8 iulie: Websitestory (R. Dan Chişu)
Vineri, 9 iulie : Soul Kitchen (R. Fatih Akin)
Sâmbătă, 10 iulie: Websitestory (R. Dan Chişu)
Duminică, 11 iulie: Eu când vreau să fluier, fluier (R. Florin Şerban)
Luni, 12 iulie: Soul Kitchen (R. Fatih Akin)
Marţi, 13 iulie: Websitestory (R. Dan Chişu)
Miercuri, 14 iulie: Eu când vreau să fluier, fluier (R. Florin Şerban)
Joi, 15 iulie: Looking for Eric (R. Ken Loach)
joi, 1 iulie 2010
marți, 29 iunie 2010
Fain la expoziția World wide, la CNDB
Am fost luni la deschiderea expoziției de fotografie strânsă de către Ana Duția, World wide, la Centrul Național al Dansului București (CNDB). În spațiul mic al expoziției sunt strânse câteva piese din harta lumii, imagini cu valori artistice inegale, dar care alcătuiesc puse cap la cap o panoramă sui generis a planetei. Sunt expuse fotografii cu realități cotidiene diverse din țări risipite pe toate continentele, alături de care se află o instalație multimedia: Autostop.
Mi-a plăcut foarte mult un element straniu, un corp străin la prima vedere, dar care, explicat, își justifica prezența: un sul din haine multicolore, învelit în sârmă ghimpată: Diario de Mexico. Lucrarea a fost inspirată de o știre potrivit căreia 105 persoane au fost surprinse de poliția americană în timp ce încercau să intre ilegal în SUA dinspre Mexic. Pentru proiectul Diario de Mexico au fost selectați 105 participanți care au lăsat fiecare haina purtată, pusă sub sârma ghimpată ca simbol al frontierei, dar și al excluderii.
World Wide: "Intr-o era a comunicarii, intr-o lume in care interactiunea interpersonala este impusa de regulile societatii, supunerea la aceste nevoi ale adaptarii este esentiala.
Propunerea acestei expozitii este exact o astfel de relatie cu situatiile in continua schimbare, cu diferiti indivizi ce se interpun, in momente diferit alese, existentei noastre.
Ruptura de un mediu deja familiar sau schimbarea continua a acestora, lucruri inevitabile intr-o era a vitezei si a deplasarii, poate sfarsi prin tulburari si inadaptari. Modalitatea de a depasi aceste stari este cunoasterea, insusirea si transformarea lor intr-un joc al comunicarii, rolul esential jucat de artist fiind acela de detectiv, de investigator si in final, creator.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)