Duminică dimineaţa, pe o ploaie care îmbia la tras pătura peste cap şi la "grasse matinée"; am ieşit cu prietenii la Conacul Bellu din Urlaţi. Am sperat că ploaia se va opri până la Urlaţi şi chiar am avut noroc. Drumul din Bucureşti până la Conacul Bellu este excelent, iar pentru a ajunge acolo e chiar simplu.
La intrarea în Ploieşti, faci dreapta către Buzău, apoi se deschide un drum către Urlaţi, iar în oraş sunt o mulţime de indicatoare care te conduc până la conac. Ştii că ai ajuns pentru că în faţa lui se termină şoseaua cu asfalt şi vezi pe dreapta un turn mare şi un parc.
Am urcat cu prietenii o potecă care traversa parcul şi în câteva minute am ajuns la Conacul Bellu, o clădire foarte frumoasă, perfect restaurată, construită într-un autentic stil românesc, încinsă cu un pridvor care este în sine o operă de artă: căpriori de lemn cu capetele sculptate, o simetrie de flori modelate în/ pe pereţi, un pavaj vechi de când casa (datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea) cu un mozaic sui generis, din pietricele de râu, aranjate bucată cu bucată, până ce au format un mare covor ţărănesc, ţesut cu migală.