Hai hai. Asta mi-ar trebui sa ajung si pe vreun generic. Totusi, ceva ceva se poate intampla prin ianuarie cand o echipa a unei televiziuni din afara vine la Bucuresti sa faca un documentar despre anul 1989 si impactul sau in Romania.
Cineva din acest proiect, implicat intr-un research in Romania, a dat peste vechiul meu articol publicat mai an pe Ziare.com, Comunismul si 23 august prin ochii unui copil. I-a placut, l-a intrigat povestea cu pistolul introdus in sala in care avea loc Congresul al XIV-lea si a vrut sa ma ia la intrebari.
Ceea ce se petrecu marti seara cand am stat la taclale vreo doua ore pe tema anului 1989, am revazut imagini de la congres, filmate de o echipa de reporteri din strainatate si am reascultat frumoasele cantece pe care le interpretam cu o voce afona de pionier, din fundul salii de congrese.
Sunt curios daca in ianuarie anul viitor voi fi fericitul castigator al unei discutii comuniste noi, de data asta cu obiectivul in ochi. As fi si eu la TV, dupa 22 de ani - nu credeam ca dupa ce am dat flori la rusi, la metroul de la Universitate, o sa mai am sansa de a aparea pe sticla.
miercuri, 17 decembrie 2008
duminică, 14 decembrie 2008
Doua ore, atat m-a tinut un trip movie
Lume multa, parca te sufoca in sala aia mica si veche. Tineri, multi tineri. Cu plete, cu piercing, cu barba, moace bizare, fetze un pic imbujorate de frig - fumasera afara. Multa foiala, in ultima clipa unii au zis ca e mai comod sa stea deasupra, sa-i calareasca vizual pe aia mici de jos.
Injuraturi, pula la tot pasul. Chicotele unor studente netrecute prin... viata cand la mai putin de trei metri de ele alte doua fete au inceput sa se sarute si sa se pipaie. Alte chicote, mai groase, fix in fatza mea, cand doi baieti, fix in fatza lor au inceput sa se linga, fix pe gat, pe gura, pe abdomen.
Apoi, ne-am calmat cu un joint. Ma rog, cine vroia altceva n-avea decat sa intinda mana si sa ia o pastila. Masa era chiar in fatza noastra. Apoi muzica... O muzica grea a la Prodigy care iti lovea timpanul. Si iar fum. Si iar sex. Si iar voma. Si iar fu... ba nu, seringa de data asta. Un pic mai intepator cum s-ar zice.
Nebunia a durat si a durut doua ore si un pic. Era o stare grea, cei din jur vroiau sa se termine pentru ca simteau ca nu mai indura. Fusese prea mult. Si sa vezi si doi calugari ca fac sex anal... Sa vezi asta langa tine!! Prea mult. Sau nu, caci iar s-a lasat fumul, iar muzica, iar sexul...
Si cand s-a aprins lumina ne uitam unii la altii ca in reclama aia la Nescafe. Aia cand se trezesc niste tineri dimineata dupa un party greu si se uita jenati unii la altii pentru ca noaptea fusese orgie. Doar ca la noi se uitau si personajele, pardon actorii care au fost cu noi in sala.
Actori care ne-au povestit cum au facut filmul Trip intr-un an, filmand cu o singura camera de mana, cu un microfon lipit cu scoci de o coada de matura, fara buget, montand ei singuri, fiind ajutati gratis de un sunetist. A, si tot ei au facut site-ul de care deja v-am zis joi parca.
Filmul e misto, mai trebuie editat si scurtat, lucru recunoscut si de actori. Mergeti sa-l vedeti daca-l mai prindeti pe undeva, se aude ca in ianuarie merge cu echipa sa la Iasi si la Cluj. La Constanta, locul unde s-a filmat, a fost deja proiectat cu mare succes la public.
Injuraturi, pula la tot pasul. Chicotele unor studente netrecute prin... viata cand la mai putin de trei metri de ele alte doua fete au inceput sa se sarute si sa se pipaie. Alte chicote, mai groase, fix in fatza mea, cand doi baieti, fix in fatza lor au inceput sa se linga, fix pe gat, pe gura, pe abdomen.
Apoi, ne-am calmat cu un joint. Ma rog, cine vroia altceva n-avea decat sa intinda mana si sa ia o pastila. Masa era chiar in fatza noastra. Apoi muzica... O muzica grea a la Prodigy care iti lovea timpanul. Si iar fum. Si iar sex. Si iar voma. Si iar fu... ba nu, seringa de data asta. Un pic mai intepator cum s-ar zice.
Nebunia a durat si a durut doua ore si un pic. Era o stare grea, cei din jur vroiau sa se termine pentru ca simteau ca nu mai indura. Fusese prea mult. Si sa vezi si doi calugari ca fac sex anal... Sa vezi asta langa tine!! Prea mult. Sau nu, caci iar s-a lasat fumul, iar muzica, iar sexul...
Si cand s-a aprins lumina ne uitam unii la altii ca in reclama aia la Nescafe. Aia cand se trezesc niste tineri dimineata dupa un party greu si se uita jenati unii la altii pentru ca noaptea fusese orgie. Doar ca la noi se uitau si personajele, pardon actorii care au fost cu noi in sala.
Actori care ne-au povestit cum au facut filmul Trip intr-un an, filmand cu o singura camera de mana, cu un microfon lipit cu scoci de o coada de matura, fara buget, montand ei singuri, fiind ajutati gratis de un sunetist. A, si tot ei au facut site-ul de care deja v-am zis joi parca.
Filmul e misto, mai trebuie editat si scurtat, lucru recunoscut si de actori. Mergeti sa-l vedeti daca-l mai prindeti pe undeva, se aude ca in ianuarie merge cu echipa sa la Iasi si la Cluj. La Constanta, locul unde s-a filmat, a fost deja proiectat cu mare succes la public.
Muzeul Zambaccian 2.0
Am fost duminica acasa la conu' Zambaccian. Stiam ca renovase si ca rearanjase tablourile, prin urmare eram mult decat curios sa fac o vizita. M-am gandit ca voi fi singurul musafir pentru ca lumea are bunul obicei sa traga oblonul si sa mai puna niste lemne in soba cand e rece si urat afara.
Eu mi-am zis ca rece si urat = vreme ideala de iesit la plimbare fara balamucul urban cotidian. Ei bine, conu' Zambaccian avea oaspeti, dar de spirit si care admirau cu evlavie operele expuse.
Am intrat mai intai in birou, camera Theodor Pallady. Imi place mult Pallady si reamintesc ca pentru o imagine complexa e nevoie de un tur la Muzeul de Arta al Romaniei, tot pentru tablouri, la Casa Melik, pentru desene, si chiar acasa la George Calinescu, la doi pasi de Zambaccian, pentru alte cateva tablouri.
In hol, il aflam pe Nicolae Grigorescu, expus in-extenso pana nu demult la Muzeul de Arta. O parte din tablouri, intre care excelentul Fata culcata in iarba, au revenit la Zambaccian, altele sunt la muzeul din Campina. Trec rapid peste alti pictori din hol, pentru a intra intr-una din camerele favorite: cea a copiilor. Aici sunt tablourile lui Luchian - Nina in verde imi place cel mai mult, dar si Capul de copil al lui Brancusi.
In ultima camera de la parter se afla alte tablouri semnate Luchian, un autoportret si cateva picturi ale unor confrati care au dori sa-l imortalizeze. Urcam treptele cu arlechinii lui Grigorescu si cei ai lui Iser, iar la etaj, intr-un colt stingher, se afla camera franceza: unicul Cezanne din Romania (portretul unei fetite), niste Matisse, Delacroix, dar si Picasso, cam nepotrivit in acea incapere.
Mai putem vedea tablouri semnate Camille Ressu si Gheorghe Petrascu, alaturi de Theodor Amann, la parter - ma intreb de ce nu se deschide Muzeul Amann a carui renovare a fost incheiata inca din primavara. Se afla pe strada C. A. Rosetii, fosta Ulita a Clementei, si este una dintre casele cele mai vechi in Bucuresti.
Eu mi-am zis ca rece si urat = vreme ideala de iesit la plimbare fara balamucul urban cotidian. Ei bine, conu' Zambaccian avea oaspeti, dar de spirit si care admirau cu evlavie operele expuse.
Am intrat mai intai in birou, camera Theodor Pallady. Imi place mult Pallady si reamintesc ca pentru o imagine complexa e nevoie de un tur la Muzeul de Arta al Romaniei, tot pentru tablouri, la Casa Melik, pentru desene, si chiar acasa la George Calinescu, la doi pasi de Zambaccian, pentru alte cateva tablouri.
In hol, il aflam pe Nicolae Grigorescu, expus in-extenso pana nu demult la Muzeul de Arta. O parte din tablouri, intre care excelentul Fata culcata in iarba, au revenit la Zambaccian, altele sunt la muzeul din Campina. Trec rapid peste alti pictori din hol, pentru a intra intr-una din camerele favorite: cea a copiilor. Aici sunt tablourile lui Luchian - Nina in verde imi place cel mai mult, dar si Capul de copil al lui Brancusi.
In ultima camera de la parter se afla alte tablouri semnate Luchian, un autoportret si cateva picturi ale unor confrati care au dori sa-l imortalizeze. Urcam treptele cu arlechinii lui Grigorescu si cei ai lui Iser, iar la etaj, intr-un colt stingher, se afla camera franceza: unicul Cezanne din Romania (portretul unei fetite), niste Matisse, Delacroix, dar si Picasso, cam nepotrivit in acea incapere.
Mai putem vedea tablouri semnate Camille Ressu si Gheorghe Petrascu, alaturi de Theodor Amann, la parter - ma intreb de ce nu se deschide Muzeul Amann a carui renovare a fost incheiata inca din primavara. Se afla pe strada C. A. Rosetii, fosta Ulita a Clementei, si este una dintre casele cele mai vechi in Bucuresti.
Targul Taranului la Bursa de Marfuri si magazinul Belaggio Casa din Uranus
Duminica dis de dimineata am purces intr-un loc drag, in Uranus, atat cat mai este. Am vizitat cladirea care a adapostit Bursa de Marfuri (si Vama Intreposite, cum inca sta scris pe frontispiciu), loc unde s-a mutat Targul Taranului Roman, cu bucate si bauturi traditionale.
Cladirea Bursei de Marfuri a fost renovata a la francaise, adica s-a pastrat intacta fatada, jucata din caramida rosie, materie prima pentru constructiile industriale, par excellence. Si nu doar, daca ne gandim la stilul Tudor - vezi Muzeul de Arta Medievala Minovici, din Bucuresti.
Prin urmare, spatiul din interior nu transmite decat raceala betonului, insa e bine si asa. Din curtea aflata in spatele Vamii Intreposite se poate vedea o cladirea inrudita ca stil , mai mult ca sigur parte dintr-un vast ansamblu in care se afla si turnul de apa E-Uranus.
Am lasat piata de bucate, apetisanta, dar cam scumpa - stim bine ca tot ce este eco se plateste cu multi gologani, si am traversat in cladirea de vizavi, lipita de piata de flori. Renovat in niste culori cam stridente, inca de ani buni, spatiul a primit recent o intrebuintare: gazduieste magazinul Belaggio Casa, plin de decoratiuni de bun gust, unele piperate ca pret.
Spatiul este o bucurie pentru ochi prin culoare, bun gust si amenajare ca la carte. Am ramas mut de placere in partea din spate, aflata intr-un pavilion de sticla, incins cu grinzi metalice care duc mintea spre dantelaria art-nouveau. Iar prin mixul fier-sticla se zareste silueta fantomatica a defunctei fabrici de bere Bragadiru.
Daca va grabiti, adica pana spre primvara, mai aveti sansa sa prindeti strada din fata pietei de flori neasfaltata. De ce va recomand asta? Pentru ca piatra cubica isi are uneori rostul ei in spatiul urban. Aici nu doar ca exista o logica estetica intre piatra de caldaram si caramida rosie a Bursei de Marfuri. Mai e ceva.
Bucurestiofil asumat, imi place mult bucata de istorie urbana incastrata solid intre pietrele cubice, in dreptul pietei de flori: este vorba de intersectia unor vechi sine de tren cu cele de tramvai. Tramvai care traversa Uranusul si ale carui sine se mai puteau vedea in urma cu cativa ani oprindu-se fix intr-un bloc de langa Palatul Parlamentului; tren care se desprindea inaintea Garii Filaret, prima gara a Bucurestiului, si isi umplea maruntaiele insetate cu bere de la Fabrica Bragadiru...
Cladirea Bursei de Marfuri a fost renovata a la francaise, adica s-a pastrat intacta fatada, jucata din caramida rosie, materie prima pentru constructiile industriale, par excellence. Si nu doar, daca ne gandim la stilul Tudor - vezi Muzeul de Arta Medievala Minovici, din Bucuresti.
Prin urmare, spatiul din interior nu transmite decat raceala betonului, insa e bine si asa. Din curtea aflata in spatele Vamii Intreposite se poate vedea o cladirea inrudita ca stil , mai mult ca sigur parte dintr-un vast ansamblu in care se afla si turnul de apa E-Uranus.
Am lasat piata de bucate, apetisanta, dar cam scumpa - stim bine ca tot ce este eco se plateste cu multi gologani, si am traversat in cladirea de vizavi, lipita de piata de flori. Renovat in niste culori cam stridente, inca de ani buni, spatiul a primit recent o intrebuintare: gazduieste magazinul Belaggio Casa, plin de decoratiuni de bun gust, unele piperate ca pret.
Spatiul este o bucurie pentru ochi prin culoare, bun gust si amenajare ca la carte. Am ramas mut de placere in partea din spate, aflata intr-un pavilion de sticla, incins cu grinzi metalice care duc mintea spre dantelaria art-nouveau. Iar prin mixul fier-sticla se zareste silueta fantomatica a defunctei fabrici de bere Bragadiru.
Daca va grabiti, adica pana spre primvara, mai aveti sansa sa prindeti strada din fata pietei de flori neasfaltata. De ce va recomand asta? Pentru ca piatra cubica isi are uneori rostul ei in spatiul urban. Aici nu doar ca exista o logica estetica intre piatra de caldaram si caramida rosie a Bursei de Marfuri. Mai e ceva.
Bucurestiofil asumat, imi place mult bucata de istorie urbana incastrata solid intre pietrele cubice, in dreptul pietei de flori: este vorba de intersectia unor vechi sine de tren cu cele de tramvai. Tramvai care traversa Uranusul si ale carui sine se mai puteau vedea in urma cu cativa ani oprindu-se fix intr-un bloc de langa Palatul Parlamentului; tren care se desprindea inaintea Garii Filaret, prima gara a Bucurestiului, si isi umplea maruntaiele insetate cu bere de la Fabrica Bragadiru...
sâmbătă, 13 decembrie 2008
Bouldering si pasiune
Azi am simtit pentru prima data bucuria autentica a schimbarii proiectului pentru care lucrez. Am mers la competitia de catarare pe panouri, Mos Craciun e boulderist, si am vazut nu atat concursul, cat pasiunea unor oameni pentru un sport de nisa, niste oameni care au ales sa-si peatreaca timpul liber (si) facand asta.
Cati oameni, tineri ca si cei de azi, nu o ard aiurea sambata/ duminica, de multe ori murind de plictiseala si varsand din veninul plictiselii si vietii terne altora din jur. Si asta discutam deunazi cu un tanar prieten care joaca de mic hochei: tot mai putina pustime se apuca sa faca sport de performanta ori, iata, sporturi de nisa.
Imi place ca lucrez Xtrem pentru ca, iata, altfel nu m-as fi aflat sambata asta in acest spatiu, pe o scena cu panouri de catarat, cu oameni care traiau boulderingul, cu concurenti prieteni care se incurajau si se ajutau/ sfatuiau cum se urce pana in top.
Articolul scris in ceainaria GreenTea e aici, cu niste poze.
Cati oameni, tineri ca si cei de azi, nu o ard aiurea sambata/ duminica, de multe ori murind de plictiseala si varsand din veninul plictiselii si vietii terne altora din jur. Si asta discutam deunazi cu un tanar prieten care joaca de mic hochei: tot mai putina pustime se apuca sa faca sport de performanta ori, iata, sporturi de nisa.
Imi place ca lucrez Xtrem pentru ca, iata, altfel nu m-as fi aflat sambata asta in acest spatiu, pe o scena cu panouri de catarat, cu oameni care traiau boulderingul, cu concurenti prieteni care se incurajau si se ajutau/ sfatuiau cum se urce pana in top.
Articolul scris in ceainaria GreenTea e aici, cu niste poze.
joi, 11 decembrie 2008
Pozele comunismului, gratuit pe Internet
Putem vedea si descarca gratis dintr-o baza de date uriasa poze (fotografii/ imagini) din timpul comunismului. Linkul pe care vi-l dau are inclus un motor de cautare, instructiuni de utilizare etc. Aici, fotografii din timpul epocii comuniste, de la imagini cu Gheorghe Gheorghiu Dej la Nicolae Ceausescu si congresele sale.
Inmormantare Gheorghe Gheorghiu Dej:
Sursa: Fototeca online a comunismului romanesc, #A001
Inmormantare Gheorghe Gheorghiu Dej:
Sursa: Fototeca online a comunismului romanesc, #A001
Despre bizonii din trafic si site-ul deanpulea
Sunt un ins naiv si un sofer bizar, in sensul ca practic politica justitiei ponderate in traficul- jungla din Bucuresti. Recent am trecut prin urmatoarea faza: venind pe Drumul Taberii dinspre Razoare, am intrat pe Compozitorilor (1 mMi), apoi am vrut sa cotesc dreapta pe aceeasi strada in directia defunctei Tricodava.
Fix dupa colt pe banda a doua si singura ramasa pentru circulatie in directia amintita era oprit un taxi fireste cu avariile si fara sofer. L-am depasit pe contrasens pe bizon, insa, aici a intervenit justitia ponderata si cu impuls de autoconservare, l-am claxonat un pic in semn de protest. Mi-am continuat drumul, am trecut de Tricodava cand m-am trezit urmarit de bizon.
L-am lasat sa ma depaseasca, s-a bagat in fata mea, m-a injurat si ma gandeam resemnat, ciobano-mioritic, ca va iesi cu bata din masina. La primul semafor, fiind in fata mea, mi-a dat insa o altfel de lectie: nu a plecat la verde, m-a blocat cu alte cuvinte si, la rosu, a accelerat si el.
Consider ca am procedat corect si, vorba unui blogger, bine ca nu am o arma ca tare ma tem de ce as face cu ea in situatii de-astea.
Pana una alta, avem campanii peste campanii contra miticilor din trafic - da, mitocanii din Bucuresti merita eticheta asta data de ardeleni prosteste TUTUROR bucurestenilor. Si uite si un site misto fix despre nesimtitii care parcheaza te miri unde: deanpulea.blogspot.com.
Fix dupa colt pe banda a doua si singura ramasa pentru circulatie in directia amintita era oprit un taxi fireste cu avariile si fara sofer. L-am depasit pe contrasens pe bizon, insa, aici a intervenit justitia ponderata si cu impuls de autoconservare, l-am claxonat un pic in semn de protest. Mi-am continuat drumul, am trecut de Tricodava cand m-am trezit urmarit de bizon.
L-am lasat sa ma depaseasca, s-a bagat in fata mea, m-a injurat si ma gandeam resemnat, ciobano-mioritic, ca va iesi cu bata din masina. La primul semafor, fiind in fata mea, mi-a dat insa o altfel de lectie: nu a plecat la verde, m-a blocat cu alte cuvinte si, la rosu, a accelerat si el.
Consider ca am procedat corect si, vorba unui blogger, bine ca nu am o arma ca tare ma tem de ce as face cu ea in situatii de-astea.
Pana una alta, avem campanii peste campanii contra miticilor din trafic - da, mitocanii din Bucuresti merita eticheta asta data de ardeleni prosteste TUTUROR bucurestenilor. Si uite si un site misto fix despre nesimtitii care parcheaza te miri unde: deanpulea.blogspot.com.
Hai la film! Trip la Eurocinema duminica asta (VIDEO trailer Trip)
Duminica sper sa ajung iar la Eurocinema, Tinerimea Romana, acolo unde am vazut recent Nunta muta si ruleaza inca Elevator, film pe care l-am tot laudat. Duminica asta de la 16 si de la 19 putem vedea alt film romanesc, Trip al carui sinopsis are un parfum de The Dreamers si de Trainspotting. Trip are si site asa ca puteti citi mai multe acolo, daca nu aveti incredere in recomandarea mea, cinefil amator inrait ;)). Si da, numele trimite si la altfel de calatorii, albe... Actiunea are loc in Constanta.
Trailer Trip:
Trailer Trip:
marți, 9 decembrie 2008
Se reface FSN. Da' alegatorii ce zice, ce zice?
Politica romaneasca este o sursa continua de surprize. PSD a anuntat ca nu vrea sa mearga in opozitie - sau, de ce nu, la guvernare - cu PNL pentru ca... nu are incredere in liberali. Ca unul care a votat cu liberalii, am baut o bere aseara in cinstea nealierii dintre social(isti) si cei de dreapta.
Dar in cine au incredere PSD-istii? Cum in cine, in democrat-liberalii lui Basescu. De ce? Dintr-un singur motiv, secretul lui Polichinelle de altfel: pentru ca vor la putere, cei 4 ani de stat pe uscat le-au secat si buzele si buzunarele.
Dar stati, exista o explicatie savanta: Mircea Geoana a spus aseara ca la alegeri poporul a votat cu... Opozitia!!!!!! De aceea au iesit PD-L si PSD practic la egalitate! Pentru ca poporul a votat pentru scoaterea de la guvernare a UDMR si a PNL. Iata deci motivul geonistic pentru care PSD se aliaza cu PD-L si nu vrea UDMR la guvernare.
Da' alegatorii, sarmanii, ce zice ei? "Ce zice" finca multi votanti are doar zece clase. Pai sa ne gandim. Multi care au votat cu PSD or fi votat si pentru suspendarea lui Base' sau oricum nu-l simpatizeaza. Iar PD-L-istii de souche e clar ca stramba din nas cand stau langa un Hrebe ori Mitrea. Deci coalitia asta le pica taman bine.
M-am uitat aseara la TV zapand printre talkshouri si m-am mirat de faptul ca grija tuturor era numele premierului. Am fost surprins sa vad niste canale TV umile, exact ca pe vremea guvernarii Nastase. Moderatorii si ziaristii acceptau resemnati atat inventarea premierului de catre Basescu, chestie profund neconstitutionala, cat si alianta contra naturii dintre democrat-liberali si social-democrati. A innebunit lumea si eu sunt inca sanatos... Sau nu.
Dar in cine au incredere PSD-istii? Cum in cine, in democrat-liberalii lui Basescu. De ce? Dintr-un singur motiv, secretul lui Polichinelle de altfel: pentru ca vor la putere, cei 4 ani de stat pe uscat le-au secat si buzele si buzunarele.
Dar stati, exista o explicatie savanta: Mircea Geoana a spus aseara ca la alegeri poporul a votat cu... Opozitia!!!!!! De aceea au iesit PD-L si PSD practic la egalitate! Pentru ca poporul a votat pentru scoaterea de la guvernare a UDMR si a PNL. Iata deci motivul geonistic pentru care PSD se aliaza cu PD-L si nu vrea UDMR la guvernare.
Da' alegatorii, sarmanii, ce zice ei? "Ce zice" finca multi votanti are doar zece clase. Pai sa ne gandim. Multi care au votat cu PSD or fi votat si pentru suspendarea lui Base' sau oricum nu-l simpatizeaza. Iar PD-L-istii de souche e clar ca stramba din nas cand stau langa un Hrebe ori Mitrea. Deci coalitia asta le pica taman bine.
M-am uitat aseara la TV zapand printre talkshouri si m-am mirat de faptul ca grija tuturor era numele premierului. Am fost surprins sa vad niste canale TV umile, exact ca pe vremea guvernarii Nastase. Moderatorii si ziaristii acceptau resemnati atat inventarea premierului de catre Basescu, chestie profund neconstitutionala, cat si alianta contra naturii dintre democrat-liberali si social-democrati. A innebunit lumea si eu sunt inca sanatos... Sau nu.
luni, 8 decembrie 2008
Un mass util: ICE pe mobil, in caz de urgenta
Detest ca orice om civilizat mass-urile. Insa luni a venit unul util, insa nu stiu sigur daca poate fi aplicat si la noi: "Cei care lucrează pe salvări, pompierii etc. au ajuns la o concluzie foarte importantă: ei au observat că persoanele accidentate sau care au suferit alte nenorociri au la ele telefoane mobile. Cu toate acestea, cei care au ajuns să le salveze, nu ştiu pe cine să anunţe din maldărul de nume de pe lista telefonului.
Din această cauză, ei au făcut o recomandare ca toată lumea să înregistreze în telefonul mobil numărul şi numele persoanei (persoanelor) care trebuie anunţată (anunţate) în caz de nevoie. Pentru aceasta, s-a înfiinţat pseudonimul internaţional ICE (In Case of Emergency). Sub acest nume am putea să înscriem numele şi numărul de telefon al persoanelor pe care ar putea să le înştiinţeze în astfel de cazuri cei de pe salvare, pompierii, respectiv poliţia."
Adica, e de vazut daca intra-adevar SMURD ar cauta si la noi dupa ICE in telefonul mobil, de exemplu. Daca da, mesajul ar trebui popularizat.
Din această cauză, ei au făcut o recomandare ca toată lumea să înregistreze în telefonul mobil numărul şi numele persoanei (persoanelor) care trebuie anunţată (anunţate) în caz de nevoie. Pentru aceasta, s-a înfiinţat pseudonimul internaţional ICE (In Case of Emergency). Sub acest nume am putea să înscriem numele şi numărul de telefon al persoanelor pe care ar putea să le înştiinţeze în astfel de cazuri cei de pe salvare, pompierii, respectiv poliţia."
Adica, e de vazut daca intra-adevar SMURD ar cauta si la noi dupa ICE in telefonul mobil, de exemplu. Daca da, mesajul ar trebui popularizat.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)