O veste proastă: am sunat recent La Metoc pentru a face o rezervare și am aflat că vara aceasta nu se mai deschide. Discutam anii trecuți cu Tudor, patronul ceainăriilor Cotroceni, Vasiliada și La Metoc, și știam despre riscul închiderii.
Căsuța țărănească și grădina erau pe gustul unor dezvoltatori imobiliari, din câte aflasem, dar acum nu cunosc care este cauza nedeschiderii Metocului. Cei care au fost acolo știu foarte bine că era un loc altfel în București, o curte țărănească autentică, implantată în inima orașului, unde puteai bea un ceai vara și savura dulceața făcută la mănăstire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu