Arterele Bucurestiului: strazi, cai, splaiuri, bulevarde, alei, intrari, ulite, drumuri, piete, ulite, pasaje, poduri

Bucurestiul are nu doar artere intortocheate, adevarate labirinturi urbane care ii incurca adesea chiar si pe locuitorii sai versati, ci si o increngatura de apelative date drumurilor sale.

Daca privim aleatoriu harta Bucurestiului, descoperim in fata numelelor arterelor denumiri de tot felul care, prin abundenta si varietate, ridica semne de intrebare privind rostul lor: Strada Dionisie Lupu, Bulevardul Magheru, Calea Dorobantilor, Aleea Modrogan, Intrarea Barsa, Drumul Gazarului, Soseaua Stefan cel Mare, Prelungirea Ghencea, Piata Muncii, Splaiul Unirii, Pasajul Muncii, Podul Grant, Ulita Clementei - ultima din trecut.

In principiu, am putea grupa aceste apelative in functie de latimea arterei: cale, sosea, drum, bulevard pentru cele mari; strada, cu maxim doua benzi si trotuare pe ambele parti; alee si intrare - sunt mai mici, uneori fara trotuare; piata ar presupune si o intersectie, un rond. Dar este oare asa mereu?

Nu chiar, doar suntem in Bucuresti unde, din pacate, lipsa predictibilitatii si a logicii par sa faca legea. Strada Brasov este un bulevard in toata regula, cu 6 benzi si tramvai pe mijloc. Bulevardul Gloriei este o strada ceva mai lata cu tramvai si doua benzi auto inghesuite. Aleea Trandafirilor era pana nu demult bulevardul ce unea Arcul de Triumf de Piata Aviatorilor.

Apoi, chiar si in situatia in care am identificat corect latimea strazii prin eticheta tip ce i se atribuie, nu e foarte clar de ce e nevoie de mai multe diferentieri: cale, sosea, bulevard. Iar daca gasim o explicatie, ea are si exceptii. Cale a fost atribuit strazilor largi importante, imediat dupa Razboiul de Independenta - 1877. Putem astfel intelege Calea Victoriei, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Grivitei, Calea Dorobantilor, Calea Ferentarilor etc., dar Calea Floreasca - dupa numele mosieresei din zona, ori Calea Giulesti, dupa numele vechiului sat, nu se mai justifica.

Sosea era atribuit unui drum lat care inconjura o parte a orasului ori conducea catre iesire - insasi denumirea are o conotatie de extra - urban. Intelegem deci Soseaua Stefan cel Mare, fosta centura a Bucurestiului, ori Soseaua Giurgiului care lega Capitala de drumul catre orasul de la Dunare. Dar azi mai intalnim Soseaua Virtutii, destul de periferica, dar nu suficient cat sa-si justifice eticheta. Drumul Gazarului ori Drumul Sarii pastreaza parfumul marfurilor care ajungeau in oras pe aceste cai. In schimb, Drumul Intre Vii era periferic, dar singura lui calitatea era taierea unei plantatii viticole. La fel, putem presupune, Drumul Intre Tarlale.

Pasaj vs. pod

Adaug cu mintea odihnita de dimineata, inca doua elemente: pasaj si pod. Nici aici nu e foarte clar, cand folosim unul si cand altul: Podul Grant, dar Pasajul Aviatiei care e tot pod. Oricum, tot ce e subteran e pasaj: Pasajul Lujerului, Pasajul Unirii, Pasajul Victoriei. A, si sa nu uit: Basarab va fi pasaj, nu un simplu pod ca vecinul din Crangasi.
De asemenea, centrul vechi al orasului are si el pasajele lui, de data asta pietonale: Comedia, Macca - Vilacrosse, Comedia ori Pasagiul Sfantu Gheorghe, inchis pietonilor si integrat in cldirea de birouri, dar cu numele semet la vedere langa piata omonima. Avem apoi pasaje subterane, tot pietonale, precum cel de la Universitate, Obor, Sfantu Gheorghe - Lipscani s.a.

Si povestea poate continua, am dorit sa adun in acest articol etichetele purtate in Bucuresti de artere, de multe ori fara logica, alteori cu o poveste frumoasa in spate. Macar pentru viitor, poate ca putina coerenta nu ar strica, iar punctul de plecare ar trebui sa fie in pastrarea numelui propriu-zis al arterei, iar apoi atribuirea unei etichete adecvate latimii si calitatii ei urbane.

Foto: Ovidiu Draghia - Strada Dionisie Lupu, Bucuresti