vineri, 19 februarie 2010

Hotule! Iei muzica, filme si soft de pe net? Alternative ieftine/ gratis

Am obosit incercand sa conving lumea din jurul meu ca a copia muzica, filme ori software de pe net, fara acordul proprietarului, este HOTIE/ este FURT ordinar.

Nu este nicio diferenta intre a intra intr-un magazin si a fura cd-uri ori dvd-uri si a copia acelasi continut, ilegal, de pe net.

Argumente stupide de genul: "dar toata lumea face asta" ori "nu are cine sa ma prinda" ma socheaza cand vin din partea unor oameni inteligenti - asa cum sunt mai toti aflati in jurul meu. Adica esti mai putin hot daca scade dramatic riscul de a fi prins? Hotul neprins, negustor cinstit - cum ar veni.

Bref, oamenii pe care ii cert au venituri medii si nu fac parte nici dintre needucatii de la care nu poti avea pretentii de morala. As vrea sa arat in acest articol care sunt alternativele legale/ ieftine de a avea acces la muzica, filmele si softurile dorite.

Muzica

De ascultat
De multe ori, muzica este copiata pentru a fi stocata pe computer si ascultata cu Winampul. Eu utilizez playlisturi cu melodiile favorite salvate pe YouTube, iar pentru melodii inrudite ca gen/ stil ascultam Last FM prin 2009. De asemenea, site-urile trupelor/ muzicienilor ori paginile lor de pe MySpace ofera acces la opera muzicala ce poate fi ascultata on-line.

De cumparat
Am cumparat numeroase CD-uri cu preturi speciale pentru Romania, de exemplu ultimul album Duffy, circa 30 de lei. Apoi, pe site-ul romanesc www.musicmall.ro se poate copia legal muzica si pretul unei melodii e de 0,9 euro fara TVA - deci un album cu 10 piese iese pe la 40 de lei.

Filme

Cinema
Exista varianta cinema, cu tot cu oferta Orange Film miercurea - de exemplu, am vazut cu doar 8 lei Dr. Parnassus.

De cumparat
Apoi, pot fi cumparate DVD-uri cu filme la preturi intre 9 lei si 60 de lei, in functie de titlu & an. Am cateva acasa in colectia mea: Breakfast at Tiffany's, Lust for Life, Viata e frumoasa etc.

Inchiriere
Un film de inchiriat costa intre 5 si 6 lei la Diverta. Vazut cu o persoana inseamna, exorbitant, 3 lei de fiecare! Ori putem opta pentru site-urile romanesti VOD (video on demand). Eu sunt fan www.muvix.ro, unde pot vedea un film cu un pret mediu de 1.5 euro, oricand si de oricate ori vreau in 24 de ore de la accesarea lui. Alt site VOD: www.mediadirect.ro, iar de pe www.filmbox.ro se poate face download legal de filme, contra unui abonament.

TV
Filme bune, fara reclame, pe HBO ori TVR.

Soft

Am pe computer doar soft licentiat - cumparat, ori soft gratuit (pe verificate!). Am licenta pentru Windows Vista, pentru antivirusul meu si pentru un pachet vechi Macromedia MX.

Editare text
Pentru editare text utilizez Open Office - gratuit pentru uz personal. Tot gratuit, putem folosi online Google Doc, fara a mai pirata Wordul.

Editare foto
Pentru foto, folosesc Picassa ori Gimp, foarte bune si "foarte" gratis, iar pentru operatiuni mici utilizez Irfan View. Am de asemenea cu licenta o versiune veche de FireWorks, iar daca as vrea Photoshop as cumpara Photoshop Elements cu aproape toate facilitatile softului mare, la circa 370 de lei de la iStyle.

Furam cu talent sau ne potolim?

Dupa cum vedeti, este usor si ieftin sa traiesti in legalitate. Nu ma declar un sfant, nu spun ca nu am pus mausul pe Torrente sau ODC in viata mea, insa, dupa ce am reflectat serios, am cautat si am gasit alternative ori am platit pentru ceea ce doream.

Nimeni nu ma obliga sa cumpar Windows, exista si Linux pana la urma. Si nu, nu de frica BSA-ului am decis sa respect opera altora, ci strict din considerente morale si pentru a fi impacat cu mine insumi. In viata de zi cu zi, daca-mi doresc ceva platesc pentru, nu fur produsul respectiv, de ce nu as face la fel si pe net?

Sunt curios, ce te-ar determina sa nu mai furi de pe net?* Dupa cum vezi, alternative gratis ori ieftine exista.

* desi poate printre cititori vor mai fi si exceptii si "nebuni" ca mine.

4 comentarii:

madalina ionescu spunea...

Ce bine că nu-s singura defectă care nu descarcă filme de pe net ! Uff, azi nu mai iau medicaţia :))

Ovidiu Draghia spunea...

Suntem cel putin doi nerinocerizati. Cat despre stilul ECO, articolul meu de ieri, am descoperit o turma de ciudati ca mine.

madalina ionescu spunea...

Articolul tău de ieri, cu selectarea gunoiului şi becurile..., mi-a atras atenţia, te-am şi dat "exemplu la tablă, la copii".

Mada spunea...

Foarte informativ postul. Eu am mai ramas cu ceva obiceiuri proaste sprijinite, din pacate, de prieteni, dar incerc sa trec complet in legalitate. Cu softurile m-am linistit de cand mi-am luat un Mac si am decis sa fac lucrurile cum trebuie, asa ca tot ce vreau cumpar sau caut alternative free.
Filmele de la cinema sunt o alternativa foarte buna, ba chiar mai buna decat pe calculator, pentru ca te mai vezi si cu prietenii. Cu TV-ul nu sunt prietena pt ca imi impune programul lui, si eu vreau programul meu ;) Pe cand un dispozitiv de tip TiVO - sau exista si la noi si nu l-am descoperit eu inca?
Am doua probleme insa: surse de carti electronice - citesc intr-un ritm destul de ingrijorator :) - si pentru seriale care nu exista la noi la TV? Unele sunt pe iTunes, insa nu si pt Romania, la fel cum majoritatea pot fi urmarite pe site-urile televiziunilor respective, dar doar din SUA, Canada, UK sau de unde mai sunt ele...