marți, 25 martie 2008

Vama Veche, la picioarele mele, in patul de spital

Se mai duse o sesiune spitaliceasca, 2.0. Iar am admirat, dupa fix patru saptamani, tavanul unei sali de operatie, paralizat de la brau in jos, crucificat si intepat in maini de perfuzii. Iar am incercat timp de doua ore sa prind soapta medicilor si sa-mi traduc franturile de doctoreza, punand in ghivece putine cuvintele lor straine. Ghivece cu etichete gen: e grav, e ok etc... (doar in mintea mea, caci habar nu am ce vorbeau!)
In spital am citit iar Michael Cunningham, dupa Zile exemplare la Sf. Ioan, aici a urmat: O casa la capatul lumii. Chiar Spitalul Fundeni parea situat la capat de lume, seara se auzeau cucuvele, dinspre o aripa, iar din cealalta latraturi de caini...
Am descoperit apoi ca dupa o luna de chin mi-au secat resursele: nu mai puteam nici sa fiu vesel, nici sa cad in depresii. Aveam un zambet tamp, sters, o atitudine neutra. Incercam sa gandesc pozitiv, desi nu gandeam negativ - pentru ca nu gandeam nicicum - si am constatat in primele zile ca nu mai pot nici asta. Atat de tare m-a consumat luna post Sf. Ioan, atat am agonizat si atat am tras de mine sa ma inoculez rational cu optimisn, incat... am ajuns gol. Nici nu mai simteam, nici nu mai gandeam...
Imi revin insa incetul cu incetul. Probabil ca de data asta va fi ok, voi depasi primele saptamani cu tot cu scoaterea firelor si voi pasi apoi pe drumul ireversibil al vindecarii, al cicatrizarii inimii si operatiei pr-zise. Apoi voi incerca sa uit, sa sterg luna asta nenorocita din mine pentru a nu o duce in momentele de intimitate cand, sub spectrul ei negru, as putea sa ma blochez/ panichez...
Sa nu uit: am privit in toate zilele de spital, de dupa operatia asta, un mic tablou, cat o ilustrata, cu peisajul din Vama Veche, din zona pescarilor. Era, la marginea patului, la picioare, coltul meu de evadare din spital, de plonjare in apa marii, de zbenguiala pe nisip, ars de soare... Si nimeni nu (ma) banuia (de) nimic.

5 comentarii:

Anonim spunea...

Cartea aia postala poate nu era cu totul intamplator acolo:) Sper ca nu mai ai dureri, restul, orice ar fi, se repara/ vindeca/uita. Incearca tu primul sa uiti cosmarurile din perioada aia, pentru ca viata e si asa destul de nasoala.

Iar Hortensia P.B. nu are ID de mess, nu are blog, nu a scos DVD, de unde vrei sa stie copiii astia de ea? :) Eu mi-aduc aminte de fraza asta (citat din amintiri, nu am acum cartea la indemana): "Sunt in vizita, joc carti si beau cafea, in loc sa fiu cu cel pe care il iubesc. Si astea se cheama bune maniere!"

Bafta!

Madalina I.

Ovidiu Draghia spunea...

Multam Mada.

Anonim spunea...

Insanatosire grabnica. Ai ceva experienta spitaliceasca la activ si poti s-o folosesti in scop scriitoricesc. Trecui si eu prin similaritati, dar nu cu zone sensibile, si empatizez cu situatziunea ta. Ganduri bune si un mega-zambet sa te ajute sa treci peste toate alea.

speakfree spunea...

Insanatosireeee grabnica!!!!lumea are nevoie de tine si de articolele tale.Vali B.

Anonim spunea...

e clar, saracu' de tine ai ajuns in ultimul hal.