Blogger la pamant. In jocul "Gaseste spitalul de care ai nevoie", ai o singura viata

Moto: "Unde nu-s picioare, vai de cap"

E posibil ca randurile de mai jos sa intereseza un numar limitat de persoane, insa veti vedea ca sunt si observatii generale f. utile in caz de urgenta.
M-am avariat (cuvant favorit al lui M. Paun) joi seara intr-un mod stupidissim: am alunecat la iesirea din baie, pe gresia uda, chemat fiind de tehnologia care nu inceta sa taraie isteric. M-am lovit in mai multe zone, dar mai ales in zona sensibila unde s-a spart un vas de sange. Fireste, m-am speriat, dat fiind locul in suferinta.

Era 10 si jumate seara si am luat rapid o decizie: ma sui in masina si ma opresc fix la urgenta (pe Floreasca). Am pornit avariile, am pus faza lunga, am condus regulamantar (daca citeste politia), insa la Dorobanti m-au prins baietii pentru ca mergeam cam repede. Mult prea repede. Am explicat sumar situatia si m-au lasat sa plec - sa nu mai ziceti ca toti de la politie sunt absurzi! De aici incepe partea romaneasca a aventurii.

Ajuns la urgenta, camera de garda, mi se cere sa iau loc si sa astept sa fiu chemat. Urlu la femeia de acolo ca sunt plin de sange (in interior se formase o punga ff mare) si cer sa fiu vazut urgent de un medic care sa mi spuna ca e ok sa mai astept x minute. In fine, dau de un medic chirurg, se uita, imi zice ca e serioasa treaba dar ca nu are ce sa-mi faca la Urgenta. Sa merg la alt spital de urologie. Si-mi zice ca-s doua: Sf. Ioan - Vitan Barzesti sau Panduri - ambele la dracu n praznic.

Deja incepeam sa rememorez scene din Moartea Domnului Lazarescu. Plec spre Panduri pt ca mi se parea cat de cat mai aproape. Pe drum mi se face rau, poate si de la frica de a nu fi afectata grav zona cu pricina, asa incat decid sa trec pe la un prieten, pt a-l pune pe el sa conduca.
Am omis sa spun ca lasasem mobilele acasa, plecand in graba. Din fericire, maxima sansa, l-am prins fix cand venea spre blocul sau.

Ajungem la Panduri. Portarul ne spune ca exista o alta intrare si arata vag intr-o directie. Alerg zeci de metri intr-acolo, bezna pe aleea cu princina, caini vagabonzi turbati la liber. Nu era nimic in acea zona, iar un localnic imi spune ca prima data ajunsesem bine! Minutele tot treceau, mergeam din ce in ce mai greu. Si ma gandeam obsesiv la film - acum poate suna patetic, insa, in acea seara era real si era pertinenta comparatia.

Reintru in curtea unde fusesem refuzat si merg niste metri prin bezna. Ajung la niste cladiri slab iluminate, alti caini roiau agresiv, insa nu-mi pasa de o muscatura la picior. Culmea insa, nu zaream un indicator cu camera de garda. Intru in cladire, strig, pustiu insa...
Pe o alta latura, gasesc un indicator slab iluminat: camera de garda. Salvarea mea deci!

Intru, dau peste un medic, ma consulta si evita sa-mi spuna daca grav. Or, pragamatica a fost favorita mea in facultate: daca nu m-a linistit, inseamna nu doar ca e nasol, ci ca e ff nasol. Intre timp, pierdusem 4o de minute de la eveniment si destul sange. Vedeam un sac cu sange jos si negru inaintea ochilor.

Medicul de la Panduri mi-a spus ca nu pot fi operat acolo si ca trebuie sa merg repede la Sf. Ioan. Doar acolo pot fi operat... noaptea. Moartea Domnului Lazarescu. Moartea Domnului Lazarescu. Moartea Domnului Lazarescu. Asta suna surd in creierul meu. Apoi, o luasem pe linia rationala: sunt in Bucuresti, capitala ueuropeana... Si poti muri cu zile alergand intre spitale.

Fata de colegul lui de la urgenta care nu mi-a facut nimic pt a ma ajuta, asta de la Panduri mi a dat o fesha!!! - inutila, ca doar nu ma feream de microbi pe afara si nici sa strang cu fesha nu puteam, riscand sa provoc spargerea acumularii cu sange. Si mai face ceva: imi scrie trimitere!!!! Desi i-am cerut sa sune, sa anunte cazul meu, medicul de la Panduri a zis ca nu poate face asta. Stateam prost langa el, ma uitam cum se chinuie sa scrie biletul - nu stia ce simptom sa scrie! si asteptam sa bifez un alt spital.

Drumul spre Sf. Ioan a fost unul al resemnarii. Ma gandeam, exagerand situatia, ca poate o sa patesc ceva pe drum... Sistemul nostru sanitar este infashat in birocratie si nu ne poate ajuta decat exceptional. La Sf. Ioan, lucrurile au mers insa bine, m-am cam speriat cand m-au pus sa semnez o declaratie pe propria raspundere - nu te gandesti la chestii pozitive cand dai cu batul pe o foaie de asta, nainte de o operatie!

Pe scurt despre ce a urmat: au chemat un medic de acasa, doctorul Alexandrescu, un tip imposibil ca atitudine, mereu nervos - pe moment am crezut ca e asa fiindca i-am stricat seara si ma gandeam cu groaza ca am incurcat-o. Ciomu?
Dar a fost ff ok, mai putin durata de doua ora juma a operatiei. Cum arata(m) dupa interventie? Cuvantul folosit de doctor, la 3 zile dupa, a fost: "sangerete". Plastic, insa real la cum ma prezenit in prezent, invelit in ate, tumefiat, umflat si... cu mandria ranita. Am descoperit binefacerile compreselor cu gheata in zona respectiva, un deliciu pe care cred ca-l voi practica si in serile fierbinti de vara...

Morala povestii mele? Dincolo de observatia de bun simt: daca suna vreun telefon, si e departe, lasati-l dracului sa sune, ca nu moare nimeni - poate dor voi sa patiti ceva!; dincolo de asta, ramane si ideea: daca va este rau, sunteti ranit/ lovit sa faceti bine sa ramaneti lucizi si sa va tarati pe propriile picioare catre primul spital. Nu va risipiti energia! E ca intr-un joc de strategie. Primul spital va fi urmat de un al doilea, care trebuie cautat bine. Feriti-va apoi de falsii sfetnici, caci ei vor cauta sa va abata de la drum (vezi sus, paznic spital Panduri)! Nu va temeti de caini, ei sunt butaforie menita sa va intimideze. Tot mai aveti nevoie de forte pentru a ajunge la ultimul nivel (spital) si pentru a castiga jocul! In viata reala, jocul asta are o singura viata, futu-i.

Eu unul o sa-mi scot de pe net toate spitalele din Bucuresti, camerele de garda si telefoanele lor. Si le voi publica foarte repede pe site-ul meu - veti afla la timp adresa.