Editura Humanitas pregateste pentru iunie o carte arestata de Securitate timp de 50 ani. Este vorba de un roman al lui Dinu Pillat, Asteptand ceasul de apoi, confiscata si inchisa vreme de 50 de ani in arhivele Securitatii.
Considerat de Dinu Pillat cel mai bun roman al sau, Asteptand ceasul de apoi a fost recuperat de Monica Pillat, fiica scriitorului, din arhiva CNSAS pe 10 martie 2010. Arestat in noaptea de 25 spre 26 martie 1959, Dinu Pillat este condamnat la 25 de ani de inchisoare pe 1 martie 1960 in celebrul proces Noica-Pillat si amnistiat in iulie 1964 dupa 5 ani si 4 luni de detentie. Romanul sau Asteptand ceasul de apoi, proba principala in dosarul de condamnare, ramane insa "incarcerat" timp de 50 de ani in arhivele Securitatii.
Descoperit in fondul bibliotecii CNSAS de cercetatoarele Ioana Diaconescu si Raluca Spiridon, romanul va aparea in luna iunie la Editura Humanitas, fiind primul titlu din seria de autor Dinu Pillat. Monica Pillat a semnat in 11 martie cu Editura Humanitas contractul de editare a acestei serii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu