duminică, 14 martie 2010

Vino la Muzeul Aviatiei si la Memoria Tehnica a Bucurestiului (FOTO muzeu + VIDEO aviator Dan Vizanty)

Duminica aceasta am fost la Muzeul Aviatiei Romane, profitand de soare si de vremea calduta - pe langa hangarul cu obiecte din colectia muzeului, stiam de piesele expuse in curtea interioara. Muzeul Aviatiei se afla in cartierul omonim, la intersectia dintre Barbu Vacarescu si Fabrica de Glucoza (vezi harta de mai jos).

Aspectul general este de muzeu incremenit in sistemul ante '89 de prezentare a fondului propriu, cu planse si machete, fara multimedia, insa nu din vina curatorilor, foarte prietenosi si cu initiativa, ci din clasica lipsa a fondurilor - a se citi a interesului pentru promovarea istoriei fantastice a aeronauticii romanesti. Vizitatorul va privi carcase de aeronave, sisteme de comunicatie militare, uniforme, brevete si medalii de tot felul. In mijlocul hangarului este un camion militar cu o instalatie radar masiva, iar langa acesta sunt diverse aparate de zbor de mici dimensiuni. Despre Coanda, Vuia ori Vlaicu, aflam putine lucruri static, din afise si imagini.

Strada din Bucurestiul vechi, in Muzeul Aviatiei Romane
Drumul catre al doilea hangar, tot cu aparate militare de zbor, mi-a rezervat o surpriza: o calatorie in timp pe o strada din Bucurestiului vechi, cu un studio foto, sala de cinema cu afise vechi, librarie, croitorie militara, cafenea etc. Drumul este pavat cu piatra cubica si marginit de trotuare inguste. Si acest proiect este facut cu bani putini, dar ideile sunt mari: libraria sa devina una reala cu carte militara, cafeneaua sa fie deschisa si functionala pentru public, cinematograful sa primeasca un aparat de proiectie vechi si sa ruleze filme de aviatiei etc. Fonduri sa fie.

Expozitie foto Dan Vizanty si Memoria Tehnica a Bucurestiului
Revin cu descrierea la primul hangar pentru alte doua zone: o expozitie foto temporara Dan Vizanty - vezi materialul pe care l-am facut acum un an despre acest pilot militar exceptional - si o sala muzeu personal al ultimului angajat al Fabricii Electronica Bucuresti. Acesta a adunat o multime de piese de colectie, aparate radio, TV, piese de tot felul, certificate si brevete in spatiul numit Memoria Tehnica a Bucurestiului - Electronica. Tipul e exceptional, mi-a relatat de-a fir a par istoria tehnicii radio si TV a Romaniei, cu explicatii pe fiecare aparat expus in salita friguroasa. La final, mi-a aratat o punga de plastic pusa sub un scaun si mi-a zis sec: in punga aia se afla Fabrica Electronica - s-a aflat in Pipera, lucrau acolo in 1989 circa 100 000 de oamenii (da, 5 zerouri), iar in 2009 a fost demolata. Scurt.
Curtea cu aparate vechi si o cladire memoriala
La iesire, am mers prin curtea cu aparate de zbor, din pacate, in mare parte delabrate si triste ca imagine. Vezi galeria foto. In sfarsit, mi-a mai atras atentia o placa memoriala aflata pe o cladire micuta: acolo functionase intre 1916 si 1922 prima scoala romaneasca a tehnicienilor de aviatie din Romania.

Acces liber, fotografiat permis peste tot
Muzeul Aviatiei Romane e interesant si, daca ajungeti, nu va sfiiti sa puneti intrebari pentru ca veti afla istorii foarte interesante despre o industrie si o arma deosebit de dezvoltate in interbelic, dar si dupa venirea comunistilor, chiar daca la o scara mult mai mica.
Programul de vizitare este de marti pana duminica de dimineata de la 8:30 (10 in weekend) pana la 16:30 (18:00 la sfarsitul saptamanii). Intrarea este libera, iar fotografiatul este permis peste tot.

Galerie foto Muzeul Aviatiei Romane
Click pe fotografia de mai jos pentru imagini; sus stanga, in pagina deschisa, click pe slideshow:



VIDEO - Un erou roman: aviatorul Dan Vizanty

Vezi mai multe din Documentare, Science pe 220.ro
Pe 10 iunie 1944 a avut loc o batalie aeriana intre pilotii romani si cei americani. Romanii aparau Bucurestiul si Ploiestiul - pe atunci eram aliati cu nemtii. Am reusit sa doboram un numar record de avioane americane si, fireste, atacul lor a fost respins. Grupul 6 Vanatori care ne-a aparat era condus de catre Dan Vizanty, distins pentru faptele sale de vitejie cu Ordinul Mihai Viteazul de Regele Mihai. Filmul vorbeste despre acest erou roman si prezinta fotografii si filme spectaculoase, foarte multe inedite, din arhiva familiei. Am realizat interviul acum un an cu fiica aviatorului, Ana - Maria Vizanty, cu colaborarea colegului meu Dan Tudora.

Harta Muzeul Aviatiei Romane - Bucuresti

View Larger Map

Niciun comentariu: